Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare

Tribunalul Ilfov i-a admis luni lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare.

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare


Tribunalul Ilfov i-a admis luni lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov.
"În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp, raportat la art. 587 alin. 3 din Cpp, admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din Cpp, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Ilfov.
Radu Mazăre a fost printre primii "fugari" ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.
La acea vreme, Mazăre reclama faptul că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România "ca un trofeu", iar predarea sa autorităţilor române a fost "frauduloasă".
Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.
Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris", pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor.