Raed Arafat, despre sărbători: Respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii
Raed Arafat a recomandat, pentru sărbătorile care urmează, respectarea regulilor sanitare şi limitarea la maximum a mobilităţii şi a întâlnirilor cu persoanele
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a recomandat, pentru sărbătorile care urmează, respectarea regulilor sanitare şi limitarea la maximum a mobilităţii şi a întâlnirilor cu persoanele cu care nu avem contact în mod obişnuit.
"Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact obişnuit ei tot timpul, purtarea măştii", a spus, duminică, la Antena 3, Raed Arafat.
Potrivit acestuia, semnalele primite în urma carantinării unor localităţi sunt "pozitive", rata fiind în scădere.
"Avem, în acest moment, diferite situaţii. Avem zone care sunt la incidenţa peste 3 la mie, avem zone între 1,5 si 3 la mie, localităţi şi judeţe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localităţi care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător. Semnalele pe baza carantinării care s-a făcut sunt pozitive. În majoritatea localităţilor carantinate acum 14, 21, 27 zile sau chiar 30 de zile se iese deja din carantină, pentru că au atins un nivel sub 5, după ce au început cu 10-11 (...) Continuăm cu măsurile care au fost impuse. (...) Singura măsură care nu s-a mai prelungit a fost închiderea pieţelor agroalimentare", a explicat Raed Arafat.