RAEDPP Constanța a continuat controalele la imobilele pe care le are în administrare

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a continuat și în această perioadă controalele la imobilele din fondul locativ de stat, pe care le are în administrare

RAEDPP Constanța a continuat controalele la imobilele pe care le are în administrare


Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a continuat și în această perioadă controalele la imobilele din fondul locativ de stat, pe care le are în administrare. 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mulți dintre locatari nu au respectat prevederile contractuale. Printre neregulile descoperite se numără întreținerea defectuoasă a spațiilor, pricinuirea de stricăciuni locuințelor, dar și faptul că unii dintre chiriașii Regiei nu au achitat cu rea-credință chiria, sau prin comportamentul lor au făcut imposibilă conviețuirea pentru alți locatari. Potrivit prevederilor contractuale, în cazul suprafețelor locative cu destinația de locuință, chiriașii pot modifica sau pot aduce îmbunătățiri imobilelor numai cu acordul scris și în condițiile stabilite de RAEDPP Constanța. Nerespectând această clauză, unii dintre ei au înlăturat elementele de rezistență ale clădirilor, periclitând astfel integritatea structurală a imobilelor. 
Avem un caz deosebit de grav, în care unul dintre chiriași a îndepărtat buiandrugul de la intrarea în spațiu - acel element de rezistență orizontal peste golul de ușă, fapt ce a dus la surparea intrării. O altă problemă cu care ne confruntăm este cea a construcțiilor ridicate abuziv. Mai mulți chiriași au construit diverse extinderi și anexe improvizate fără a avea acordul RAEDPP Constanța și fără o autorizație de construcție. Spre exemplu, și-au mansardat locuințele cu construcții ușoare, realizate din orice fel de materiale au avut la îndemână, care au devenit adevărate focare de infecție”, a precizat directorul RAEDPP Constanța, domnul Florin Gheorghe. 
În consecință, Regia a demarat procedura de corespondență cu Serviciul Disciplină în Construcții și Afișajul Stradal din cadrul Poliției Locale Constanța. După caz, unii dintre chiriașii Regiei care nu au respectat prevederile contractuale au fost anunțați că li se vor rezilia contractele, iar ceilalți au fost notificați că, pentru a li se prelungi contractele de închiriere, trebuie să aducă locuințele la condiții bune de exploatare, prin efectuarea de lucrări de igienizare a spațiilor deținute. În caz contrar, și în cazul celor din urmă, RAEDPP Constanța va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile.
Precizăm faptul că RAEDPP are dreptul să verifice modul în care chiriașii respectă obligațiile asumate prin contract cu privire la folosirea și întreținerea locuințelor pe care le are în administrare, chiriașii având obligația de a permite accesul reprezentanților Regiei pentru a efectua aceste verificări.