Răsăuțeanu: Reușită pentru mediul de afaceri din Constanța prin amendamentele depuse de grupul PSD

Consilierul local al PSD Constanța, Costin Răsăuțeanu, salută faptul că, din cele 15 amendamente depuse de formațiunea sa, au fost aprobate 11.

Răsăuțeanu: Reușită pentru mediul de afaceri din Constanța prin amendamentele depuse de grupul PSD


Consilierul local al PSD Constanța, Costin Răsăuțeanu, salută faptul că, din cele 15 amendamente depuse de formațiunea sa pentru modificarea, completarea și abrogarea anumitor articole propuse în Regulamentul de organizare și funcționare al agenților economici, au fost aprobate 11.

„Amendamentele au fost preluate și depuse ca urmare a consultărilor pe care le-am avut cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Constanța, având în vedere contextul economic și social actual, dar și provocările agenților economici pe care le au în fiecare zi pentru a rezista. Am reușit să adoptăm 11 amendamente extrem de importante!“, a declarat Costin Răsăuțeanu pe Facebook.
Răsăuțeanu spune că, din păcate, nu a trecut amendamentul privind eliminarea posibilității confiscării bunurilor și a banilor.
„Rolul nostru, ca for legislativ, este acela de a simplifica, de a debirocratiza și de a sprijini mediul de afaceri! Trebuie să ținem cont de necesitatea salvării locurilor de muncă, de a crea altele noi și de a evita îngreunarea sau blocarea activității comerciale! În plus, este inacceptabil ca o Autoritate locală să încurajeze un comportament coercitiv! Trebuie să înțelegem nevoia de a sprijini și de a promova un mediu de afaceri sănătos și prosper. Sunt deja foarte multe controale pe care agenții economici trebuie să le suporte. Sunt deja hăituiți de instituții de control. Sunt mai mult de 15 controale care se fac de către entități diferite. Și, de cele mai multe ori li se cer aceleași lucruri. Mai lipsea Primăria! Poliția locală NU trebuie să fie o unealtă de teroare pentru mediul de afaceri serios din orașul nostru. Trebuie să înțelegem că fiecare afacere funcționează ca o rotiță extrem de importantă într-un angrenaj economic mai complex. Fiecare rotiță, cât de mică ar fi ea, face ca întregul mecanism să funcționeze perfect. Suntem conștienți că trebuie să existe un echilibru între control și susținere. Prin urmare, amendarea acestui regulament are menirea să ajute mediul de afaceri, să aducă bani la bugetul local și să contribuie la creșterea economică. Voi susține în permanență consolidarea parteneriatului cu mediul de afaceri din Constanța pentru ca acesta să fie unul funcțional și productiv!“, a conchis Costin Răsăuțeanu.