Regele Charles al III-lea: Întotdeauna m-am simțit acasă în România. Am ajuns să iubesc România, cultura, arta, peisajul.
Regele Charles al III-lea a mărturisit, că întotdeauna s-a simţit acasă în România, pe care a numit-o, ţară de glorii, ţară de dor, citând din poezia lui Mihai Eminescu Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie.
Regele Charles al III-lea a mărturisit, vineri, la Palatul Cotroceni, că "întotdeauna" s-a simţit "acasă" în România, pe care a numit-o, în limba română, "ţară de glorii, ţară de dor", citând din poezia lui Mihai Eminescu "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie".
”Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă odată România, vă mulţumesc domnul preşedinte pentru cuvintele generoase şi pentru generozitatea imensă pe care aţi manifestat-o organizând această recepţie. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această ţară remarcabilă şi când am venit aici am simţit o legătură profundă cu România”, a spus Regele Charles. El a arătat că ”Regele României era vărul regelui Marii Britanii iar Regina Maria era de asemenea descendentă a familiei regale britanice. Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai şi aveam amintiri din copilăria comună petrecută aici şi pot să spun că întotdeauna m-am simţit acasă în România”, a arătat Regele. Charles al III-lea a mai spus că în toţi aceşti ani a avut bucuria de a călători prin toată ţara şi a întâlnit români din toate domeniile.”
El a precizat că ”a fost inspirat de oamenii pe care i-a întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalţi” şi a arătat că încă din anii 90 i-a sprijinit pe tineri şi a devenit prietenul lor şi este şi acum prietenul Asociaţiei Monumentelor, care îi instruieşte pe arhitecţi în conservarea monumentelor. Este atât de impresionant să vezi câţi voluntari tineri lucrează an de an, cu atâta dragoste şi atenţie la detalii pentru monumentelor istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României”, a completat el.
"Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea", a afirmat monarhul britanic şi a continuat în limba română: "ţară de glorii, ţară de dor". El a evocat pădurile şi peisajele rurale neatinse ale României şi modelele sustenabile de agricultură.
”România şi-a păstrat pădurile, peisajele rurale şi modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici, sunt numeroase specii care au dispărut în alte zone din Europa şi din lume. Cu atât mai preţioasă devine, deci, această ţară. Dar mai ales preţuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoascător pentru numeroşii oameni care sunt şi aici în sală care m-au sprijinit în proiecte care fac bine pentru comunităţile din toată ţara, a spus Regele Charles.
Regele a precizat că în ultima vizită în România a văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.
”Am venit în România atâţia ani pentru că am simţit apropierea de poporul român, pentru suferinţele din urma celui de-al doilea război Mondial mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o ţară atât de specială. Astăzi nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulţi britanici vin anual în România şi milioane de români reprezintă un element important al vieţii din Marea Britane. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decat oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternic, pe viitor”, a spus în final Regele Charles.
Regele Charles al III-lea și-a început, vineri, vizita privată în România. Acesta a fost primit de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Cei doi au programate convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.