România, condamnată la CEDO pentru discriminare față de femei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a autorizat, potrivit vechii legislaţii, ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbaţii în funcţii publice.

România, condamnată la CEDO pentru discriminare față de femei


Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a autorizat, potrivit vechii legislaţii, ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbaţii în funcţii publice, transmite France Presse.

Cu unanimitate, cei şapte judecători ai instanţei judiciare a Consiliului Europei au considerat că România a încălcat articolul din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului care interzice discriminarea în general.
Curtea fusese sesizată în 2018 şi 2020 de două femei cărora li s-a impus să renunţe la locul de muncă ca funcţionar atunci când au împlinit vârsta de 60 de ani, în condiţiile în care ele doreau să continue să lucreze.
La acea vreme, vârsta de ieşire la pensie dintr-o funcţie publică era fixată la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 60 de ani pentru femei. Totuşi, între timp legislaţia a fost schimbată şi funcţionarii bărbaţi şi femei pot începe să se pensioneze la aceeaşi vârstă.
"Faptul că reclamantelor nu li s-a permis să continue să lucreze (...) până când ele ar fi atins vârsta de pensionare fixată pentru bărbaţi constituie o discriminare bazată pe sex care nu era în mod obiectiv nici justificată, nici necesară", a estimat CEDO.
Statul român a fost condamnat la plata sumei de 7.500 de euro către o reclamantă şi de 1.600 de euro către cealaltă.