Salariul minim brut va crește la 3.000 de lei

Guvernul și partenerii sociali au ajuns la un acord privind salariul minim, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit care a avut loc joi, la Palatul Victoria.

Salariul minim brut va crește la 3.000 de lei


Guvernul Ciucă și partenerii sociali au ajuns la un acord privind salariul minim, în cadrul reuniunii Consiliului Național Tripartit care a avut loc joi, la Palatul Victoria.

Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023”, a transmis Guvernul, într-un comunicat.
Premierul Nicolae Ciucă a punctat că a fost nevoie de acest dialog pentru identificarea unei „soluții realiste pentru contextul actual”.
La reuniunea de azi au mai participat, din partea Guvernului, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.
Amintim că, tot săptămâna aceasta, liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord și în ce privește pensiile și alocațiile. Astfel, pensiile vor fi majorate cu 12,5%, urmând ca vârstnicii cu pensii sub 3.000 de lei să mai primească și niște ajutoare. Tot de la 1 ianuarie 2023, alocațiile pentru copii vor fi actualizate cu rata inflației.