Șapte localități din județul Constanța intră de mâine seară în carantină

Institutul Național de Sănătate Publică a transmis avizul de carantinare pentru localitățile Agigea, Costinești, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Medgidia, Techirghiol și Valu lui Traian.

Șapte localități din județul Constanța intră de mâine seară în carantină


Institutul Național de Sănătate Publică a transmis avizul de carantinare pentru următoarele localități: Agigea (7,28), Costinești (6,91), Lumina (6,36), Mihail Kogălniceanu (7,45), Medgidia (5,56), Techirghiol (6,98), Valu lui Traian (7,50). Avizul a venit ca urmare a unor analize de risc trimise de DSP Constanța. 

Propunerile de carantinare vor fi votate în ședința de Comitet Județean pentru Situații de Urgență, care va fi convocată în cursul zilei de astăzi, în sistem electronic. În aceeași ședință a CJSU, va fi supusă la vot și măsura de prelungire a carantinării zonale în orașul Ovidiu, ca urmare a unei adrese formulate de DSP Constanța, prin care a fost propusă extinderea măsurii existente pe o perioadă de încă 14 zile. Propunerea a venit după constatarea că incidența cumulată a cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile se află la un nivel ridicat.