Șase copii au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni, în Petroşani
Șase copii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani au fost loviți pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
Şase copii au fost loviţi de un autoturism, miercuri seară, în timp ce se aflau pe o trecere de pietoni, în municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara. În urma accidentului, un copil de 11 ani este resuscitat de echipajele medicale, alţi patru au fost duşi de urgenţă la spital, iar un al şaselea a fost dus la spital de familie. Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti. El nu are permis de conducere, scrie News.ro.
„Astăzi, în jurul orei 22.00, Poliţia Municipiului Petroşani a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada 1 Decembrie 1918 din Petroşani un conducător auto a accidentat şase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei. La scurt timp, în urma declanşării activăţilor specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzăneşti, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier”, a transmis IPJ Hunedoara.
El va fi dus la sediul Poliţiei, pentru cercetări, şi i se vor recoltata probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal. Copiii au între 11 şi 14 ani.
„În urmă cu puţin timp, la Petroşani, 6 copii au fost răniţi de un autoturism, pe o trecere de pietoni. Au fost alocate de urgenţă trei ambulanţe SMURD şi trei ale SAJ. Din primele informaţii primite rezultă că până în momentul de faţă 3 copii au fost transportaţi de către SAJ Hunedoara la Spitalul Municipal Petroşani şi unul de către echipajul SMURD”, a informat miercuri seară ISU Hunedoara.
Pentru un copil de aproximativ 11 ani paramedicii au început manevrele de resuscitare la locul accidentului.
Un al şaselea copil a fost transportat la spital de către familie.