Școlile constănțene au primit elevii în siguranță la pregătirea pentru examenele naționale

Absolvenții claselor a VIII-a și ai studiilor liceale au participat la prima zi de pregătire suplimentară pentru examenele naționale

Școlile constănțene au primit elevii în siguranță la pregătirea pentru examenele naționale


160 de instituții de învățământ și-au deschis ieri porțile în vederea începerii activității de pregătire suplimentară, derulată în perioada 2-12 iunie 2020.

Inspectorul școlar general Sorin Mihai, însoțit de către George-Sergiu Niculescu, prefect al județului Constanța și Cristina Schipor, director al Direcției de Sănătate Publică Constanța au efectuat în cursul zilei de ieri o monitorizare în unitățile de învățământ constănțene cu scopul de a constata modul în care au fost puse în aplicare măsurile de prevenire și protecție a elevilor pentru această perioadă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Printre unitățile de învățământ vizitate s-au numărat: Școala Gimnazială nr. 28 “Dan Barbilian” Constanța, Școala Gimnazială nr. 30 “Gheorghe Țițeica” Constanța, Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța, Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanța, Liceul Tehnologic “Ion Podaru” Ovidiu, Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, loc. M. Kogălniceanu.
De asemenea, inspectorii școlari au fost prezenți în instituțiile de învățământ din întreg județul pentru a verifica modul de desfășurare a activității începând cu circuitul de intrare-ieșire în școală, triajul epidemiologic, măsurarea temperaturii, asigurarea cu substanțe deinfectante, măști, mănuși și așezarea în sala de clasă cu respectarea normelor de distanțare socială.   
La finalul zilei de ieri s-a constatat că managerii școlari, cadrele didactice, personalul nedidactic, elevii și părinții au acționat în echipă, cu maximă responsabilitate, astfel încât nu a fost înregistrat niciun incident.
A fost o primă zi de activitate încheiată cu succes. Prin efortul coroborat al instituțiilor responsabile, precum și al colegilor din școli s-a reușit asigurarea unui climat de siguranță pentru elevii noștri. Mulțumesc cadrelor didactice, dar și beneficiarilor direcți care au înțeles cât de importantă este respectarea regulilor în vederea păstrării coerenței actului educațional în aceste condiții speciale” a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.
Normele impuse prin protocolul de colaborare dintre DSP Constanța și ISJ Constanța au fost implementate în școlile și liceele constănțene, iar astăzi, în timpul unei vizite prin mai multe unități de învățământ, am văzut, personal, că situația este sub control” a afirmat George-Sergiu Niculescu, prefectul județului Constanța.