Sevil Shhaideh, achitată definitiv în dosarul Belina

Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul Belina în care era acuzată de abuz în serviciu.

Sevil Shhaideh, achitată definitiv în dosarul Belina
Foto: Hepta


Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, a fost achitată definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul "Belina" în care era acuzată de abuz în serviciu.

CAB a menţinut decizia de achitare aplicată în aprilie 2022 de Tribunalul Bucureşti, fiind modificat doar temeiul în baza căruia a fost adoptată această decizie, respectiv dacă la tribunal a fost invocat art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege), la Curtea de Apel a fost aplicat art. 16 alin. 1 lit. a) Cpp (fapta nu există).
Decizii definitive de achitare au primit şi ceilalţi inculpaţi din dosar: preşedintele CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Rodica Guşă - asistent registrator la acelaşi birou.
De asemenea, judecătorii au dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite faţă de aceştia.
Procurorii DNA susţineau că, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Insula Belina a fost închiriată de firma Tel Drum, controlată de Liviu Dragnea.
Pe insulă au fost ridicate mai multe construcţii, între care două imobile, un foişor, pontoane, dar şi o suprafaţă betonată de mari dimensiuni, care ar fost folosită pe post heliport.
De altfel, în timpul procesului, un pilot a relatat că l-a transportat de mai multe ori pe fostul lider al PSD Liviu Dragnea cu un elicopter pe Insula Belina.
Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.