Simion se întâlnește cu minerii intrați în greva foamei. AUR solicită Guvernului să achite restanțele
George Simion, copreşedinte al AUR se va deplasa vineri seară la Feldioara, unde va discuta cu mai mulţi angajaţi ai sucursalei locale a CNU, care au intrat în greva foamei
AUR cere Guvernului să achite restanţele angajaţilor sucursalei locale a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) care au intrat în greva foamei, în contextul în care nu au primit salariul de două luni.
"Guvernul Cîţu este preocupat să împartă prada reprezentată de banii asociaţi Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi uită să mai dea puţinii bani românilor care muncesc la acele companii de stat rămase, care mai exploatează resurse naturale în folosul României. Suntem singurii care vin să ia apărarea acestor români. Restul societăţii doarme sau consideră că asta e România normală?", declară vineri deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, într-un comunicat de presă.
Simion anunţă că se va deplasa vineri seară la Feldioara, judeţul Braşov, unde va discuta cu mai mulţi angajaţi ai sucursalei locale a CNU, care au intrat în greva foamei, în contextul în care "nu au primit salariul de două luni şi suplimentul alimentar antidot de un an de zile", iar sâmbătă va merge la Crucea, judeţul Suceava, "acolo unde mineri angajaţi tot la CNU s-au blocat în subteran în semn de protest pentru neplata drepturilor salariale".