Simona Halep s-a vaccinat anti-Covid: Sunt mai în siguranță după acest vaccin
Simona Halep, locul 3 mondial în tenisul feminin, a fost vaccinată miercuri cu o primă doză din serul anti-COVID-19 de la Pfizer-BioNTech
Simona Halep, locul 3 mondial în tenisul feminin, a fost vaccinată miercuri cu o primă doză din serul anti-COVID-19 de la Pfizer-BioNTech, iar ulterior și-a exprimat speranța că exemplul său va fi urmat de cât mai multă lume.
Alături de ea a fost și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, care spune că a dorit să îi mulțumească atât pentru gestul făcut astăzi, cât și pentru faima pe care a adus-o României pe scena globală.
"Sunt bine, am avut un pic de emoţie. Îmi doream să mă vaccinez. Am venit cu sufletul deschis şi sunt foarte bine acum. Am făcut vaccinul Pfizer. Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi, de aceea, am şi hotărât să îl fac pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate şi sper cât mai mulţi oameni să se vaccineze. Am primit flori. Mă bucur tare mult că am venit aici şi s-au ocupat foarte bine de mine şi le mulţumesc foarte mult", a declarat Simona Halep.
„Mi-am dorit să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut în această perioadă pentru țara noastră, pentru faptul că este un ambasador important al României în toată lumea și, de asemenea, mi-am dorit să-i mulțumesc pentru gestul pe care l-a făcut la debutul campaniei de vaccinare. Este important ca fiecare dintre noi să fie un model pentru cei din jur”, a declarat Valeriu Gheorghiță.