Simona Halep și Sorana Cârstea s-au calificat în turul 3 de la Roland Garros
Simona Halep şi Sorana Cârstea au demonstrat astăzi că îşi merită locurile foarte bune din topul WTA

Simona Halep şi Sorana Cârstea au demonstrat astăzi că îşi merită locurile foarte bune din topul WTA, obţinând victorii care le-au calificat în turul 3 al turneului de la Roland Garros.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a patra favorită, s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o, joi, pe britanica Heather Watson, cu 6-2, 6-4, într-o oră și 19 minute de joc. Simona Halep şi Heather Watson s-au întâlnit o singură dată până acum, romanca impunându-se, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, în primul tur al US Open, în 2013.
Halep, care și-a egalat cea mai bună performanță a sa la turneul parizian, asigurându-și 72.000 de euro și 130 de puncte WTA, va juca în turul al treilea (șaisprezecimi de finală) — cu Maria-Teresa Torro-Flor (Spania, 22 ani, 55 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum. Iberica a trecut în turul secund de Magdalena Rybarikova (Slovacia), cu 6-2, 2-6, 6-2.
În turul al treilea s-a calificat joi și Sorana Cîrstea, după 6-2, 7-5, cu jucătoarea braziliană Teliana Pereira, urmând să joace în faza următoare cu Jelena Jankovic (N. 6). Cîrstea a învins-o de trei ori pe Jankovic (prima victorie în 2009 în optimi la Roland Garros), sârboaica impunându-se de două ori. Pentru calificarea in turul trei la Roland Garros, Sorana Cîrstea va primi cate 72.000 de euro si 130 de puncte WTA.