Sporturile nautice, atracția sezonului de toamnă la Constanța

Constanța găzduiește în perioada 25-26 septembrie, un eveniment dedicat iubitorilor sporturilor nautice. Competiția de Kitesurfing reunește participanți din țară și oaspeți de peste hotare.

Sporturile nautice, atracția sezonului de toamnă la Constanța


Constanța găzduiește în perioada 25-26 septembrie, pe plaja Zoom, un eveniment dedicat iubitorilor sporturilor nautice. Competiția de Kitesurfing reunește participanți din întreaga țară și oaspeți de prestigiu de peste hotare și promite un adevărat spectacol atât pentru cunoscători, cât și pentru turiștii și constănțenii dornici să vadă marea colorată de zecile de zmeie ale participanților.

Concursul, organizat de WEGO Kitesurfing, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, promite un spectacol de neratat, având în vedere că participanții vor înfrunta condiții meteorologice extreme, cu vânt puternic și valuri înalte, iar spectatorii vor avea ocazia să admire sărituri impresionante și manevre complexe în aer.
Desfășurarea evenimentului la Constanța demonstrează, încă o dată, potențialul destinației Mamaia-Constanța de a găzdui competiții sportive de înaltă calitate și evenimente atractive pentru public, și în afara sezonului de plajă.

"Atracțiile turistice nu se încheie odată cu sfârșitul sezonului estival. De fapt, toamna oferă condiții meteo ideale pentru sporturile nautice și ne bucurăm să fim parte din această completare a imaginii zonei de litoral Mamaia-Constanța cu statutul de hub al evenimentelor sportive de calibru", subliniază George Măndilă, președinte OMD Mamaia-Constanța.
Competiția sportivă nu este singurul eveniment major susținut de OMD în această toamnă. În urmă cu o săptămână, Mamaia a fost gazdă pentru două manifestări publice de anvergură, care au adus la malul mării câteva mii de turiști, pe parcursul mai multor zile. Meciurile de tenis din Cupa Davis, România – Taiwan, desfășurate la Club Idu Mamaia și Festivalul Sunwaves, organizat în stațiune pentru a doua oară în acest an, au contribuit, de asemenea, la consolidarea imaginii zonei Mamaia-Constanța ca destinație versatilă, care poate deveni oferi cele mai bune condiții pentru evenimente mari.
După o vară în care evenimentele organizate de OMD s-au adresat, în special, turiștilor veniți pe litoral pentru plajă și relaxare, odată cu toamna se conturează și strategia asumată, care vizează extinderea sezonului estival. Astfel, pentru a atrage vizitatori, până la finalul lunii septembrie OMD sprijină organizarea de manifestări, care răspund preferințelor unui public variat. Fie că este vorba de competiții sportive, evenimente culturale sau festivaluri muzicale, Asociația continuă să își urmărească obiectivul de transforma stațiunea Mamaia și orașul Constanța în destinații atrăgătoare, indiferent de sezon.