Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni

Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni


Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA în România.

"Statele Unite şi România au plăcerea să anunţe o nouă dimensiune în Parteneriatul lor Strategic, prin Programul FIRST - Foundational Infrastructure for the Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (Infrastructura de bază pentru utilizarea responsabilă a tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni). Conform programului FIRST, Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din Bucureşti. Centrul E2 va ajuta la avansarea obiectivelor României de a deveni lider în amplasarea securizată şi sigură a reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) şi crearea unui centru educaţional şi de instruire în domeniul SMR în regiune. Acest anunţ vine ca urmare a Acordului inter-guvernamental de cooperare cu privire la programul de energie nucleară al României (IGA), semnat în decembrie 2020, prin care s-a consolidat o relaţie de mai multe decenii în domeniul dezvoltării energiei nucleare de uz civil", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, programul FIRST sprijină rolul de lider al României, ca primă ţară în regiune care va utiliza tehnologie SMR. Acesta este un prim pas, însă un pas tehnologic uriaş în îmbunătăţirea acţiunilor pentru prevenirea schimbărilor climatice, a securităţii energetice, şi a accesului la energie în întreaga Europă şi în lume, subliniază comunicatul.

"Astăzi, îmi face plăcere să ne îndeplinim angajamentul pe care ni l-am luat prin Pachetul "Nuclear Futures", pe care l-am anunţat la conferinţa COP 26 în luna noiembrie, acela de a pune la dispoziţia României un simulator SMR care să sprijine programul ambiţios pentru energie nucleară al României şi obiectivul acesteia de a deveni un centru SMR regional. Nu există un partener mai bun ca România în regiune. Sunt foarte încântată că astăzi începem o nouă eră, îmbunătăţind infrastructura energiei nucleare a României cu un simulator SMR NuScale Power la Universitatea Politehnica din Bucureşti, pentru a sprijini dezvoltarea educaţiei şi a forţei de muncă, în baza Programului FIRST. România este foarte implicată în dezvoltarea primului reactor SMR în regiune şi faptul că foloseşte ca punct de plecare competenţele ştiinţifice, inginereşti şi tehnologice reprezintă o garanţie că programul nostru nuclear bazat pe noi tehnologii va asigura experienţa necesară pentru stabilirea celor mai înalte standarde de siguranţă şi securitate nucleară. Sper că acest lucru va încuraja generaţiile tinere să se alăture dezvoltării SMR în România şi în regiune", a declarat subsecretarul de stat pentru Controlul Armelor şi Securitate Internaţională, Bonnie Jenkins.

Plecând de la mai bine de 60 de ani de inovaţie şi expertiză americană în domeniul energiei nucleare, programul FIRST oferă asistenţă pentru dezvoltarea capacităţii ţărilor partenere, pe măsură ce acestea îşi dezvoltă programele de energie nucleară civilă, pentru a satisface nevoile de energie curată, cu respectarea celor mai înalte standarde internaţionale în materie de siguranţă, securitate şi neproliferare nucleară. La Summitul Liderilor Mondiali privind schimbările climatice din 2021, Administraţia Biden-Harris a lansat Programul FIRST ca fiind unul dintre eforturile esenţiale ale Statelor Unite de a promova inovarea, de a dezvolta corespunzător tehnologiile care utilizează energie curată şi de a construi o cooperare mondială fără precedent, în vederea confruntării crizei climatice.

"Acest proiect este doar cel mai recent exemplu de cooperare dintre Statele Unite şi România, care colaborează pe o gamă variată de domenii, şi are loc în anul în care se sărbătoresc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic româno-american", se mai arată în documentul citat.