Stațiunea Mamaia continuă să își merite pe deplin titlul Destinația Anului 2023, și la începutul toamnei

După un sezon de vară de succes, început anul acesta chiar mai devreme decât în anii anteriori, stațiunea Mamaia continuă să își merite pe deplin titlul Destinația anului 2023, și la începutul toamnei.

Stațiunea Mamaia continuă să își merite pe deplin titlul Destinația Anului 2023, și la începutul toamnei


După un sezon de vară de succes, început anul acesta chiar mai devreme decât în anii anteriori, stațiunea Mamaia continuă să își merite pe deplin titlul „Destinația anului 2023”, și la începutul toamnei.

Odată cu primele zile ale lunii septembrie, prețurile tuturor serviciilor din stațiune au scăzut semnificativ, însă temperatura din aer și din apa mării încă îmbie turiștii la vacanță. Hotelierii așteaptă ca în această săptămână, dinaintea începutului de an școlar, gradul de ocupare în stațiune să se mențină la un nivel ridicat. Avantajele cu care toamna vine pe litoral vor convinge, cu siguranță, mulți turiști să-și rezerve sejururi, până în ultimul weekend al lunii.
Sâmbăta trecută a avut loc, în Piațeta Cazino, și ultimul din seria de evenimente în aer liber, organizate de OMD Mamaia-Constanța, în această vară. Ana Baniciu și Raluka au fost vedetele celui de-al zecelea concert, încheiat cu un spectaculos foc de artificii, o surpriză pentru turiștii și constănțenii care au ales să respecte tradiția verii și să-și dea întâlnire în centrul stațiunii. Inițiativa Organizației de Management al Destinației de a revitaliza faleza și Piațeta Cazino, două dintre zonele cele mai populare ale stațiunii în ultimele decenii, și-a arătat, fără îndoială rezultatele. De la începutul lunii iulie, odată cu lansarea programului de evenimente, câteva zeci de mii de oameni, aflați în vacanță pe litoral sau locuitori ai Constanței, și-au petrecut cel puțin o seară de weekend în fața scenei, la plimbare sau pe terasele din apropiere. Deși concertul de sâmbăta trecută a fost ultimul din acest an, OMD promite că programul va continua și în 2024, începând cu luna mai.

Mamaia a oferit, anul acesta, un sezon de succes atât pentru hotelieri, cât și pentru turiști. Mereu rămâne loc și pentru mai bine și suntem hotărâți ca anul viitor să ne depășim performanțele și să întrecem așteptările celor care ne vizitează. Până atunci, invităm turiștii să descopere frumusețea lunii septembrie la Mamaia, unde vara continuă, la fel de primitoare, iar ofertele sunt mai tentante ca niciodată”, a declarat George Mândilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Deși toamna își intră încet în drepturi, Mamaia își păstrează farmecul și vitalitatea, oferind un refugiu însorit pentru toți cei care ajung la mare în această perioadă. Pe tot parcursul lunii septembrie, cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc continuă să își răsfețe vizitatorii. Hotelierii promit, pe lângă tarifele accesibile și mai multe activități și evenimente private, pentru toate vârstele. În plus, cei care aleg Mamaia, luna aceasta, se vor bucura de plajele mai puțin aglomerate și de o atmosferă mai liniștită, perfectă pentru relaxare și reconectare.
Grand Finale" la Scena din Piațeta Cazino din Mamaia, concertele se reiau la 1 Mai anul viitor, sezonul continuă la Mamaia, vremea este incredibil de frumoasă și apa este excelentă de îmbăiat. 
Prețurile au scăzut și este mai lejer în stațiune. Luna Septembrie, o perioadă potrivită de a veni la mare la Mamaia.