Stoltenberg: Nu avem niciun indiciu că a fost un atac deliberat asupra teritoriului NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin.

Stoltenberg: Nu avem niciun indiciu că a fost un atac deliberat asupra teritoriului NATO
Foto: nato.int


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a oferit miercuri primele declarații după reuniunea de urgență a Alianței care a fost convocată ca urmare a prăbușirii unei rachete care a ucis două persoane pe teritoriul Poloniei. Stoltenberg a declarat că incidentul nu este din vina Ucrainei, ci este o consecință a războiului de care e responsabil Putin.

O anchetă este în curs de desfășurare, dar analiza preliminară „sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva atacurilor cu rachete de croazieră rusești”, a declarat Stoltenberg.
„Investigațiile continuă asupra acestui incident și trebuie să așteptăm să vedem care vor fi rezultatele. Nu avem niciun indiciu că ar fi un atac intenționat și nu avem niciun indiciu că Rusia s-ar pregăti să atace alte state NATO. Din analiza noastră preliminară pare că incidentul a fost cauzat de rachete ucrainene care au fost lansate pentru a intercepta un atac rusesc. Nu este vina Ucrainei, Rusia are toată responsabilitatea deoarece continuă acest război ilegal împotriva Ucrainei“, a spus Stoltenberg.
Aliații NATO își prezintă „cele mai profunde condoleanțe” pentru tragicele pierderi de vieți omenești după ce două persoane au fost ucise în Polonia, a declarat Jens Stoltenberg.
Aliații „și-au exprimat „solidaritatea puternică” cu Polonia și au spus „vom continua să sprijinim Ucraina în dreptul său la autoapărare”, a spus el, citat de The Guardian.
Șeful NATO a cerut Rusiei să „oprească acest război fără sens” și a declarat că alianța rămâne unită și va face „întotdeauna ceea ce este necesar pentru a proteja și apăra toți aliații”.
NATO și-a „sporit semnificativ” prezența în partea de est a Europei cu mai multe trupe și cu o putere aeriană și navală „semnificativ de substanțială”, a declarat Stoltenberg.
El a spus că salută faptul că tot mai mulți aliați furnizează sisteme de apărare aeriană Ucrainei.