Streinu Cercel: Dacă lumea nu înțelege că din acest virus se moare, e problema lor
Șeful Institutului ”Matei Balș” din București, Adrian Streinu Cercel a declarat că lumea a înțeles că virusul este ”o nenorocire” și nu se pune problema de a convinge pe cineva despre importanța vaccinării.
Șeful Institutului ”Matei Balș” din București, Adrian Streinu Cercel, a fost printre primele persoane care s-au vaccinat, duminică dimineață.
Acesta a declarat că vaccinul ”nu doare deloc” și că este ”super”, explicând și componența tratamentului anti-COVID: ”O grămăjoară de grăsime cu o părticică de ARN în mijloc”. Streinu Cercel și-a lăudat echipa din ”Matei Balș” spunând că medicii și asistentele din unitatea spitalicească au făcut ”o treabă extraordinară”. Cercel a declarat că lumea a înțeles că virusul este ”o nenorocire” și nu se pune problema de a convinge pe cineva despre importanța vaccinării.
”Nu doare deloc. Fetele de la ”Balș” au mână foarte ușoară. Echipa din ”Matei Balș” e superbă, vreau să mulțumesc tuturor pentru că au făcut o treabă extraordinară în această pandemie. A fost o muncă enormă, titanică, 24 din 24, 7 din 7.
Fiecare care vine aici dorește să se vaccineze, e dorința de a se vaccina, nu e vorba că-l împinge cineva de la spate. Vaccinul este superb din punctul de vedere al modului în care a fost conceput. Sunt practic niște grămăjoare mici de grăsime și în interiorul acestor grămăjoare este pusă o moleculă de ARN, care induce în organismul nostru producerea acelei molecule de vârf - spike - pe urmă celelalte celule vin și fac treaba și fac anticorpul necesar, ca atunci când vine virusul să fie inactivat de la poarta de intrare. Ceea ce este nemaipomenit. Lumea a înțeles că acest virus este o nenorocire și singura modalitate de a scăpa. Nici nu se pune problema de a convinge pe cineva. Dacă oamenii înțeleg că vaccinul îi salvează bine, dacă nu, nu. Dacă lumea nu înțelege că din acest virus se moare, e problema lor. Atât de simplu este”, a declarat Cercel duminică dimineață, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19.