Talibanii: Vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu este un câmp de luptă. Toată lumea este iertată

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a apărut pentru prima oară în fața camerelor de la capturarea Kabulului spunând că nu vor răzbunare și că toată lumea este iertată.

Talibanii: Vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu este un câmp de luptă. Toată lumea este iertată


Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Kabul, că nu vor exista răzbunări, deoarece nu poartă nimănui pică, important fiind faptul că ţara a fost eliberată. Aceștia au asigurat că nu caută răzbunare, nici repetarea unui război, și că ”toată lumea este iertată”. De asemenea, ei au subliniat că drepturile femeilor sunt ”foarte importante” și că acestea vor putea munci cu bărbații ”cot la cot”.

“Emiratul Islamic – după eliberarea naţiunii – nu se va răzbuna pe nimeni, nu purtăm pică nimănui. Ştim că au existat perioade grele şi crize, s-au făcut multe greşeli în avantajul ocupanţilor. Vrem să fim siguri că Afganistanul nu mai este un câmp de bătălie. Am iertat pe toată lumea, pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Nu mai vrem conflicte. De aceea, Emiratul Islamic nu mai are ostilităţi sau animozităţi cu cineva. Noi vrem să trăim paşnic şi nu vrem inamici interni sau externi”, au declarat talibanii, prin vocea lui Zabihullah Mujahid, preluat de news18.com.
De asemenea Muhajid susține că grupul ar fi vrut să se oprească la porțile Kabulului, dar, spune acesta, din cauză că fosta administrație era ”atât de incompetentă”, a trebuit să intre în oraș să ”asigure securitatea”. El a mai spus că securitatea ambasadelor străine este de o ”importanță crucială”.
”Aș vrea să asigur comunitatea internațională, inclusiv SUA, că nimeni nu va păți nimic în Afganistan, vreau să asigur vecinii, țările regionale, nu vom permite ca teritoriul nostru să fie folosit împotriva nimănui, niciunei țări din lume. Talibanii ar trebui să fie tratați în mod corespunzător de comunitatea internațională. Nu vrem nicio problemă cu comunitatea internațională. Avem dreptul de a acționa pe baza principiilor nostre religioase și a regulilor, acesta este dreptul afganilor”.
În ceea ce priveşte femeile, drepturile acestora vor fi respectate în acord cu legea Sharia. 
„Surorile noastre au aceleaşi drepturi, vor putea beneficia de ele. Pot activa în diferite sectoare în baza regulilor, în educaţie, sănătate şi alte sectoare. Vor lucra cu noi, umăr la umăr, iar comunitatea internaţională – dacă este îngrijorată – vrem să dăm asigurări că nu vor exista discriminări faţă de femei, dar evident trebuie respectate regulile”, a menţionat Mujahid.
Presa trebuie să respecte valorile islamice şi nu trebuie să acţioneze împotriva „valorilor şi unităţii naţionale”.
”Când vine vorba de diferențe etnice, diferențe religioase și ostilități, acestea nu ar trebui să fie promovate efectiv de către mass-media, ar trebui să lucreze ... pentru unitatea națiunii, să aibă o viață pașnică și frățească împreună”.