Tradiții și obiceiuri de SÂNZIENE

Sărbătoarea de SÂNZIENE este dedicată fertilității sau cultul soarelui- primul Zeu la care s-au închinat oamenii. Este o celebrare câmpenească, consacrată zânelor bune, cunoscută și ca Drăgaica, conform volumului Tradiții și Obiceiuri Românești, coordonat de editura Flacăra.

SÂNZIENELE erau considerate, în credința populară, niște femei frumoase, preotese ale Soarelui, care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările și vindecă bolile și suferințele oamenilor.
În ajunul sau în ziua de SÂNZIENE se întâlneau practici și obiceiuri de aflare a ursitei și norocului în gospodărie, iar, în dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le arunca pe acoperișul caselor: dacă coronița rămânea pe casă, superstiția spune că omul care a aruncat-o va trăi mult; dacă aluneca sprea marginea acoperișului sau cădea de pe el, va muri repede.
Sărbătoarea SÂNZIENELOR mai este cunoscută și sub denumirea Amuțitul Cucului deoarece este legată și de superstiția conform căreia, dacă această pasăre încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi una secetoasă.
De SÂNZIENE, pe 24 iunie, băieții fac ruguri, aprind făclii și le învârtesc în sensul mișcării soarelui, strigând: Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă, pentru a află când vor muri. Se credea că atunci când coroniță va cădea de pe acoperiș, moartea este aproape.
Fetele își pun flori de SÂNZIENE neîmpletite sub căpătâi. În acea noapte, ele își vor visă ursitul. Dacă cununa va fi purtată în păr sau în sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atrăgătoare și drăgostoase. Înainte de răsăritul soarelui, fețele și flăcăii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate în coarnele vitelor. Dacă gingașă coroniță se oprește în cornul unei vite tinere, fata se va mărită după un tânăr, iar dacă se oprește în cornul viței bătrâne, ursitul va fi om în vârstă.
În satele din Maramureş, se aprind cele mai spectaculoase focuri la miezul nopţii. După căderea întunericului, bărbaţii se adună pe dealuri ţinând făclii aprinse din care sar scântei, iar fetele se învârt asemeni făcliilor, dansează şi chiuie.
După ce ard, tinerii coboară pe malul râului unde se face un foc mare, peste care sare toată lumea, urmând ca perechile de îndrăgostiţi să intre în râu şi să se scalde.
Fetele care vor să afle numele viitorului soţ trebuie să ia un vas cu apă proaspată în care pun 23 de picături de ceară de la o lumânare roşie. Pe marginea apei ceara se va aduna, iar fetele vor afla iniţialele formate în apă, ce vor dezvălui numele ursitului.
Pentru ca doi tineri să fie legaţi prin dragoste pentru toată viaţa, se spune că trebuie să se scalde în mare împreună în această noapte.
În Muntenia, Dobrogea şi Moldova, sărbătoarea se numeşte "Drăgaică", iar fetele împletesc drăgaici.
Aici, cea mai frumoasă dintre ele se îmbracă în mireasă şi capătă puteri nelimitate, după cum se spune. Binecuvânteză holdele şi le apără de vreme rea, dă miros florilor şi sănătate bolnavilor. Nu în ultimul rând, ea urseşte fetele de măritat, în schimbul propriului sacrificiu, astfel că timp de trei ani aceasta nu se căsătoreşte, potrivit superstiţiei.