Transnistria, parte a Federației Ruse. Orice atac asupra Transnistriei, tratat ca un atac asupra Rusiei
Rusia a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea Transnistriei şi a afirmat că va replica oricărei provocări militare ucrainene în această regiune separatistă prorusă a Republicii Moldova.
Rusia a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea Transnistriei şi a afirmat că va replica oricărei provocări militare ucrainene în această regiune separatistă prorusă a Republicii Moldova, transmit agenţiile AFP şi Reuters.
"Nimeni să nu se îndoiască: forţele armate ale Federaţiei Ruse vor replica într-o manieră adecvată oricărei provocări a regimului de la Kiev", a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat, în care menţionează de asemenea că Ucraina desfăşoară efective şi echipamente militare în apropierea Transnistriei.
"Avertizăm Statele Unite, ţările membre ale NATO şi pe protejaţii lor ucraineni împotriva oricărei iniţiative aventuroase", atrage atenţia MAE rus.
Ministerul rus al Apărării acuzase anterior Ucraina că plănuieşte "o invazie" asupra Transnistriei printr-o operaţiune sub steag fals, şi anume "un pretins atac al trupelor ruse dinspre teritoriul Transnistriei", acuzaţii negate de guvernul de la Chişinău. Acesta din urmă a transmis că "autorităţile statele nu confirmă informaţiile publicate în această dimineaţă de Ministerul Apărării rus", potrivit Agerpres.
Armata rusă asigură că a observat o "acumulare importantă de personal şi echipamente militare ucrainene în apropierea" frontierei cu regiunea transnistreană, "desfăşurarea artileriei pe poziţii de tragere" şi o "creştere fără precedent a zborurilor dronelor ucrainene deasupra teritoriului" republicii separatiste.
Armata rusă menţine în Transnistria un contingent militar şi controlează depozitul de muniţii de la Cobasna, unde sunt depozitate circa 20.000 de tone de muniţii.
Făcând referire la trupele sale din acest contingent, MAE rus a mai menţionat în comunicatul emis vineri că "orice acţiune care ameninţă securitatea lor va fi considerată, în baza dreptului internaţional, un atac asupra Federaţiei Ruse".