Trupele ucrainene au distrus tancuri și au doborât elicoptere rusești

Forțele armate ucrainene au postat joi imagini cu pagubele produse trupelor rusești care au invadat Ucraina.

Trupele ucrainene au distrus tancuri și au doborât elicoptere rusești


Forțele armate ucrainene au postat joi imagini cu pagubele produse trupelor rusești care au invadat Ucraina. În imaginile de pe rețelele sociale se văd tancuri rusești distruse, un elicopter doborât, dar și cum dronele ucrainene distrug tancuri din aer.

Trupele ucrainene au capturat joi mai mulți militari ruși în timpul confruntărilor care au loc în zonele de conflict. Pe lângă cei doi prizonieri capturați în cursul dimineții, ucrainenii au reușit să mai dezarmeze soldați ruși la Stanița Lugansk.
De asemenea, ei au capturat o brigadă motorizată rusă, în regiunea Kemerovo.
Armata ucraineană a reușit să distrugă mai multe tancuri rusești, cu ajutorul lansatoarelor Javelin primite ca ajutor militar din partea Statelor Unite, potrivit postărilor de pe rețelele sociale. 
„În regiunea Glukova, militarii au folosit rachete antitanc Javelin si au distrus o coloană de 15 tancuri T-72 a Federației Ruse”, potrivit postării.
Tancurile rusești au fost distruse nu numai cu lansatoare de la sol, ci și din aer, cu ajutorul dronelor.