Turcan: Curtea Constituţională, un instrument politic prin care PSD urmăreşte să controleze şi alte instituţii
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, joi seara, că PSD foloseşte Curtea Constituţională a României (CCR) ca pe un instrument politic prin care încearcă să controleze şi alte instituţii ale statului.
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, joi seara, că PSD foloseşte Curtea Constituţională a României (CCR) ca pe un instrument politic prin care încearcă să controleze şi alte instituţii ale statului.
"Este deja evident pentru toată lumea că această instituţie atât de importantă în respectarea legii a devenit instrument politic. Nu este un secret. Pur şi simplu, toate deciziile CCR au fost sincronizate şi cu discursul public, şi cu deciziile interne ale PSD. Uneori, au fost situaţii în care păreau că nu le-ar da dreptate, dar de fapt ele reflectau o reglare de conturi în interiorul PSD. (...) Menţinerea lui Florin Iordache, autorul moral al Ordonanţei 13, de măcelărire a justiţiei şi de favorizare a infractorilor, într-o funcţie în Consiliul legislativ (...) arată cât de clar prin CCR, practic, urmăresc să controleze politic şi alte instituţii ale statului. Prin CCR controlează şi Consiliul legislativ, şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, şi Avocatul Poporului", a spus Turcan, la Realitatea Plus.
Raluca Turcan consideră că s-a ajuns ca CCR să favorizeze infractorii.
"CCR favorizează infractorii, aşa cum şi PSD, la guvernare şi cu majoritatea parlamentară, favorizează infractorii - şi o spun cu maximă responsabilitate, pentru că putem lua articole de lege mutilate în Parlament care favorizează infractorii. Am uitat oare cum au fost puşi în libertate infractori periculoşi, care după aceea au recidivat cu fapte extrem de grave, de la viol şi crimă? Am uitat oare cum marii corupţi au fost puşi la adăpost prin tot felul de modificări legislative care să îi scoată în afara ispăşirii pedepselor?", a adăugat Turcan.