Turcan: România, una dintre puținele țări din UE unde vaccinarea se face simplu și rapid, fără programare
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a fost prezentă sâmbătă, la Constanţa, unde a dat startul maratonului de vaccinare într-un autobuz supraetajat, aflat în Portul Turistic Tomis.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a fost prezentă sâmbătă, la Constanţa, unde a dat startul maratonului de vaccinare într-un autobuz supraetajat, aflat în Portul Turistic Tomis. Turcan a afirmat că este important ca procesul vaccinării să meargă în mediul rural, campania să se apropie de persoanele vârstnice care nu au posibilitatea să meargă la un centru de vaccinare, iar în acest fel în luna august România să ajungă la un procent de 50% populaţia imunizată.
"Este foarte important ca, în perioada următoare, să creștem rata de vaccinare, iar acest lucru înseamnă mai mulți oameni vaccinați cu prima doză de vaccin - dacă vrem să avem un sezon estival fără emoții din punct de vedere epidemiologic.
În județul Constanța, rata vaccinării este una dintre cele mai mari din țară și acest lucru se datorează efortului comun al autorităților, al instituțiilor locale și al comunității. Mai mult, demersurile pentru facilitarea accesului la vaccin continuă, odată cu inaugurarea centrului mobil, eveniment la care am participat astăzi.
Centrele mobile de vaccinare sunt soluția potrivită pentru a crește rata de imunizare mai ales în rândul populației din mediul rural, unde accesul la un centru de vaccinare sau cabinet medical poate fi dificil. Modul în care a fost organizat acest centru mobil la Constanța este un bun exemplu pentru județele în care rata de vaccinare este în continuare redusă.
România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană unde vaccinarea se poate face simplu și rapid, fără programare. În august, ne-am propus să ajungem la un prag de imunitate colectivă cumulat de circa 50%. Pentru asta, este nevoie să continuăm campania de vaccinare. Îi îndemn pe cei care încă nu s-au vaccinat, să o facă: este simplu, fără formalități și ne ajută pe toți să revenim la o viață normală", a afirmat ministrul Raluca Turcan.
Întrebată cum i se pare vaccinarea într-un autobuz supraetajat, Raluca Turcan a răspuns: „Inedită, atrăgătoare, mobilizatoare şi până la urmă eficientă”.
Un maraton de vaccinare anti COVID-19 are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Constanţa, într-un autobuz supraetajat aflat în Portul Turistic Tomis.