Un avion militar rusesc s-a prăbușit peste o clădire rezidențială din orașul rusesc Eisk

Un avion militar s-a prăbuşit luni peste o clădire rezidenţială din oraşul Eisk, în sudul Rusiei, au anunţat agenţiile de presă ruse, citând martori oculari.

Un avion militar rusesc s-a prăbușit peste o clădire rezidențială din orașul rusesc Eisk
Foto: Twitter


Cel puţin patru persoane au murit şi alte 18 au fost rănite luni în urma prăbuşirii unui avion militar peste un cartier rezidenţial din oraşul Eisk din sudul Rusiei şi în apropiere de Ucraina, au anunţat agenţiile de presă ruse, informează Reuters şi AFP.

Conform relatărilor din presă, avionul militar era un Su-24 și că s-a prăbușit pe 17 octombrie în timp ce efectua un zbor de antrenament.
Ministerul rus al Apărării a declarat că piloții s-au ejectat, iar cauza prăbușirii a fost un incendiu la unul dintre motoare în timpul decolării.
Imaginile au arătat o minge de foc de mari dimensiuni care a erupt dintr-o clădire cu mai multe etaje. Agenţiile de presă ruseşti au declarat că piloţii s-au ejectat.
Agenţia de ştiri RIA a declarat că s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament de pe un aerodrom militar. TASS a precizat că prăbuşirea a fost cauzată de un incendiu la motor.

Comitetul de anchetă de stat al Rusiei, care se ocupă de infracţiuni grave, a declarat că a deschis un caz penal şi a trimis investigatori la faţa locului.
Interfax a citat Kremlinul, care a declarat că preşedintele Vladimir Putin a fost informat şi a ordonat să se acorde tot ajutorul necesar victimelor. Miniştrii sănătăţii şi situaţiilor de urgenţă au primit ordin să zboare în regiune, a precizat acesta.
"Serviciile de urgenţă lucrează deja la faţa locului - toate garnizoanele regionale de pompieri şi salvare sunt angajate în stingerea incendiului", a scris pe Telegram Kondratyev, guvernatorul regiunii Krasnodar, care include Eisk.


El a precizat că incendiul a izbucnit într-o clădire cu nouă etaje. "Focul a cuprins mai multe etaje deodată. Şaptesprezece apartamente au fost avariate în mod preliminar", a declarat Kondratyev.
"Informaţiile despre morţi şi răniţi sunt în curs de clarificare. Echipaje de ambulanţă se află la faţa locului". 
Eisk este separată de teritoriul rusesc ocupat din sudul Ucrainei de o porţiune îngustă a Mării Azov.