Un perete al unui internat din Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit peste copii
Trei victime au fost extrase dintre dărâmături în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiul Secuiesc, una dintre acestea aflându-se în stop cardio-respirator.
Trei victime au fost extrase dintre dărâmături în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiul Secuiesc, una dintre acestea aflându-se în stop cardio-respirator.
Potrivit IGSU, până în acest moment au fost extrase trei victime - una conştientă, una semiconştientă şi una aflată în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs.
Un perete al internatului Liceului "Tamasi Aron" din Odorheiul Secuiesc s-a prăbuşit luni, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 200 metri pătraţi.
Potrivit ISU, la faţa locului se intervine cu 2 maşini de stingere, 1 descarcerare, 1 camion, 1 container multirisc, 1 ambulanţă SMURD, 2 ambulanţe SAJ, 3 echipaje ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.