Vergil Chițac: Ieșiți la vot și faceți un bine României și Constanței! Aveți încredere!

Primarul municipiului Constanța iî îndeamnă pe constănțeni să meargă duminică la vot, acesta dând asigurări că votarea va avea loc în deplină siguranță.

Vergil Chițac: Ieșiți la vot și faceți un bine României și Constanței! Aveți încredere!


Primarul municipiului Constanța iî îndeamnă pe constănțeni să meargă duminică la vot, spunând că, astfel vom putea privi din nou cu demnitate spre viitor. Acesta a dat asigurări că votarea va avea loc în deplină siguranță, iar toate măsurile de protecție vor fi luate alături de instituțiile sanitare. Edilul Constanței a mai precizat că România are nevoie încrederea cetățenilor, mai ales într-un astfel de context tulburător.

"Duminică au loc alegeri parlamentare. Este ultimul vot până în anul 2024, ceea ce îi potențează considerabil efectele și importanța pe care le are. Aș vrea să vă asigur de faptul că votarea va avea loc în deplină siguranță, toate măsurile de protecție fiind luate alături de instituțiile sanitare. De aceea, vă rog să conștientizați miza foarte mare pe care o are acest moment pentru județul nostru și pentru întreaga țară și să ieșiți la vot. România are nevoie încrederea cetățenilor, mai ales într-un astfel de context tulburător.
În ceea ce mă privește, vreau să îmi exprim încrederea pe care o am în proiectul liberal. Duminică voi merge la urne și voi vota echipa PNL, din toate motivele din lume. În primul rând, guvernarea liberală a demonstrat în acest an că este capabilă să ajute România în momentele de criză acută. Apoi, echipa liberală vine în fața dumneavoastră cu un proiect de țară, un program comun care îl implică pe prim-ministrul Ludovic Orban, Guvernul, Parlamentul, pe președintele Klaus Iohannis, autoritățile regionale și locale. Aici, la Constanța, PNL a câștigat Consiliul Județean și Primăria municipiului după 20 de ani de nenorociri pesediste, iar pentru acest lucru nu vă pot mulțumi îndeajuns. Cred cu tărie că atât orașul nostru, cât și întregul județ au nevoie de tot sprijinul guvernamental și parlamentar pentru a deveni cu adevărat puternice. Nu în ultimul rând, proiectul liberal propune investiții istorice în dezvoltarea României și lasă în urmă sărăcia socialistă care ne-a ținut țara în loc atâția ani. Președintele Klaus Iohannis și Guvernul au obținut 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, bani care, în anii următori, vor fi investiți obligatoriu în modernizarea și dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate: construirea de spitale, școli și grădinițe, autostrăzi și transport, digitalizare, mediu, agricultură și producători locali, sprijinirea companiilor private, cultură… Toți românii, indiferent de mediul din care provin, vor resimți cu adevărat aceste investiții și vor beneficia de ele. 
Dragi români, ne aflăm în fața unor ani ce ne vor marca istoria prin amplul proiect de țară propus de PNL și Klaus Iohannis și girat de Uniunea Europeană. Vor fi investiții fără precedent în calitatea vieții noastre. De aceea, vă rog frumos să aveți încredere în țara dumneavoastră și să aveți încredere în propriile forțe și în societatea în care trăim. Așa cum am demonstrat-o în nenumărate rânduri, când suntem uniți putem face lucruri extraordinare.
Ieșiți la vot și faceți un bine României și Constanței. Astfel, vom putea privi din nou cu demnitate spre viitor. Aveți încredere!", a scris primarul Vergil Chițac pe pagina de Facebook.