Victorie entuziasmantă pentru FCSB în Europa League, 2-0 cu Midtjylland

Echipa bucureşteană FCSB a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea daneză FC Midtjylland, în Liga Europa, obţinând a treia victorie în această fază a competiţiei.

Victorie entuziasmantă pentru FCSB în Europa League, 2-0 cu Midtjylland
Foto: GOLAZO


FCSB s-a impus pe teren propriu în fața danezilor de la Midtjylland, scor 2-0, în runda cu numărul 4 din Europa League.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Florin Tănase (16) şi Daniel Bîrligea (46).
Bucureştenii au deschis scorul la prima lor fază de poartă, Florin Tănase marcând din lovitură liberă din colţul careului mare, deviată de zid, după ce tot el o obţinuse (16). Tănase se accidentase în min. 7 şi a fost înlocuit ulterior.
FCSB a marcat imediat după pauză, Bîrligea punctând la opt secunde de la reluare, după ce a blocat degajarea portarului Olafsson.
În urma rezultatului de pe Arena Națională, FCSB ajunge la 3 victorii din 4 meciuri în Europa League și este acum aproape sigură de o prezență în play-off-ul competiției. De cealaltă parte, Midtjylland suferă primul eșec și rămâne la 7 puncte din 12 posibile. În următoarea rundă, FCSB va primi vizita celor de la Olympiakos, peste exact trei săptămâni, în vreme ce danezii vor avea un duel de foc, cu Frankfurt, pe teren propriu.